George Friedman, politolog american: „România este singură în fața multor opțiuni sumbre”. Care ar putea fi aliatul noastru

George Friedman, politolog american: România este singură în fața multor opțiuni sumbre. Care ar putea fi aliatul noastru
Publicat: 19/10/2014, 20:03
Actualizat: 21/03/2019, 09:45

Evenimentele din ultima perioadă dintre Rusia și Ucraina îl fac pe George Friedman, fondator și director al Strategic Forecasting (Stratfor) – una dintre cele mai apreciate agenții de analize din Statele Unite, să vadă fragmentarea Uniunii Europene și faptul că statele sale nu vor susține România. Țara noastră ar putea obține însă sprijin din partea Americii.

„Când mă gândesc la România, mă gândesc la un aliat al Statelor Unite, un aliat emergent, și la un tărâm al tuturor posibilităților care ar putea apărea”, a declarat Friedman în cadrul emisiunii „După 20 de ani” difuzată de ProTV.

„Vedem, desigur, evenimentele din Rusia și din Ucraina. Vedem, totodată, fragmentarea Uniunii Europene în timp ce rușii încearcă să înțeleagă evenimentele din Ucraina și, probabil, devin mai agresivi. Europenii nu reușesc să susțină poziția României fiindcă nu pot, pentru că sunt atât de dezbinați de motive economice. România este singură în fața multor opțiuni sumbre. Are nevoie de o nouă relație. Deci, pentru România întrebarea esențială este ”, a mai adăugat el.

Răspunsul său este acela că da, Statele Unite vor veni în sprijinul țării noastre.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce au descoperit medicii legiști pe trupul copilei ucise la Botoșani. La ce a fost...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Este interzis peste tot în România. Legea a fost modificată astăzi, 28 mai
Ce relație are Valentina Pelinel cu Mihaela Borcea: „Să nu ne zdruncine”
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
"Înainte să se întâmple tragedia". Drama cutremurătoare prin care a trecut Dana Rotariu! Cum și-ar...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Demi Moore, actrița care a primit o Propunere Indecentă. „Oamenii nu pot fi decât atât...
×